Cumsecade

Tramvaiul scartaie si face picioarele calatorilor sa se hatane. Se hatana umerii femeii cu sacosa verde, mana cu ceas a domnului in costum negru, capul batranei cu zulufi gri iesind de sub basma, capetele de pe scaunele din fata mea, bratele de care atarna sacose.

Ne hatanam si scartaim cu totii. In acelasi ritm cantand parca o melodie stupida si amuzanta pentru copii.

Ma pufneste rasul. Imi intorc fata catre geam incercand din rasputeri sa ma incrunt uitandu-ma in zare. Tramvaiul e vechi. Cumparat de la nemti, cred. Ia uite ce de nori. Albi, usor si afanati. Smuciti cu totii inspre spatele tramvaiului, de parca cineva i-ar fi scos la plimbare in lesa si ei ar fi facut prostii. Ii pedepseste tragandu-i cu putere undeva acasa.

E cald. Trecem pe langa Belu. Vatmanul pune frana. Tramvaiul mugeste. Vatmanul tipa ceva. Capetele din tramvai se trezesc din atipeala, gaturile se lungesc. Un sofer si-a pus masina de-a curmezisu drumului. Vatmanul s-a enervat si se cearta cu soferul masinii mici. Cu toate ca e suparat rau vatmanul nu-l scoate pe soferul pacatos din domnule si il dojeneste ca un tata care nu vrea sa injure in fata copilului. Masina mica face niste miscari gresite, vatmanul il cearta pe sofer.

Un glas pitigaiat si gatuit de babuta tipa vatmanului sa porneasca tramvaiul. Ce sta?

In fata mea doi barbati in blugi si camasa. Genti negre de lucru. Unul dintre ei zambeste amuzat de replicile cumsecade ale vatmanului. Ni se incruciseaza privirile. Ochii fac cute mici de ras. O fata blanda de tata bun. Zambesc si eu.

Drumul e liber, conflictul se dizolva. “Iar dumneavoastra va rog nu mai vorbiti. Ca nu stau de placere”, spune cu naduf vatmanul ca un scolar cuminte. Si tramvaiul porneste cu muget.